Se
spune ca in relatii femeia cauta iubirea, in timp ce barbatul
libertatea, unul prin celalalt. Insa libertatea nu o poti gasi daca
nu te eliberezi inainte…de obiceiuri vechi dobandite sau mostenite,
de dogme si paradigme pe care le-ai adoptat sau creat, pana cand nu
te eliberezi de fixatia “cum ar trebui sa fie” acompaniata de
furie.
Din
experienta mea de viata, am observat ca numai acceptarea elibereaza
cu adevarat...Abia atunci cand incetezi sa te mai lupti cu acel Cum
ar trebui sa fie,
lucrurile se intampla liber si in mod natural, intrucat naturaletea
si libertatea merg mana in mana. Cineva spunea ca e modul prin care
Universul ne protejeaza de propria inconstienta.
Cam
tot ce faci are in spate niste legi pe care le-ai adoptat: legile
dupa care iti conduci viata si pe care le numesti principii,
legile familiei, legile religiei, legile societatii, legile locului
in care stai, legile pe care oamenii de stiinta le descopera in
fiecare zi. Ai zice ca ne plac legile la nebunie, in special
restrictiile, insa legile nu exista decat acolo unde este multa
teama.
Lumea
e plina de legi…pe care urmandu-le, ajungi sa te legi..uitand ca
natura umana e intr-o continua schimbare si readaptare. In loc sa ne
adaptam legile in functie de ritmul evolutiei noastre, ne ancoram in
ele si credem ca avem dreptul sa-l sanctionam pe cel care ni le
incalca.
Ironic
sau nu, ignoram singurele legi care conteaza cu adevarat si anume
Legile Universului si respectam cu sfintenie si fara prea multe
intrebari diverse legi, traditii, obiceiuri care ne limiteaza
considerabil orizonturile…Aceasta ignoranta se reflecta in
suferinta noastra de zi cu zi, in dificultatea de a intelege ceea ce
ni se intampla si mai ales in relatiile noastre.
In
relatiile de cuplu, legile pe care (ni) le-am impus vin din diversele
roluri pe care ni le asumam inconstient: fie jucam rolul parintelui
(mama sau tata), fie rolul copilului abandonat si dependent, rolul
aventurierului sau al fugarului caruia ii e teama sa-si asume vreo
responsabilitate, rolul de profesor sau de elev, rolul de calau sau
victima, etc.
Numai
cand te-ai saturat cu adevarat de toate rolurile astea si renunti la
pretentia de a fi centrul universului cuiva numind asta “iubire”,
tot ce iti ramane este sa te intorci la acel ceva din adancul tau
care iti vorbeste numai in tacere. Si chiar daca nu ai aflat inca
cine esti, macar ai experimentat si atunci stii cine Nu esti.
Sa-i
dai partenerului libertatea sa fie cum vrea el sa fie, sa
experimenteze ce are nevoie sufletul lui ca sa-l completeze, sa
renunti la tot ce ai proiectat asupra lui si la a te mai agata de o
imagine ce nu exista decat in mintea ta, e o dovada de maturitate
emotionala care va pregati relatia pentru a intra in stadiul urmator
si anume acela de a experimenta iubirea adevarata.
Dar
asta presupune sa te orientezi spre tine si sa incepi sa te cunosti,
fara a mai arata cu degetul spre cel de langa tine. Pana atunci, e
doar joc de copii in care tot schimbam rolurile, provocandu-ne
reciproc la nesfarsit, precum personajele din filmul Jeux
d'enfants.
Cu
drag,
Adela Haru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu