Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere. - Osho

marți, 24 februarie 2015

Cei patru dragoni relaționali


Ca într-un joc de DOMINO, relaţiile disfuncționale trec prin patru faze care se declanşează secvenţial şi se finalizează cu aşa-numita „singurătate în doi”. Aceste faze au caracteristici bine definite şi, odată înţelese, pot fi evitate. Eu le numesc ”dragoni ai manipulării” pentru că au o natură periculoasă şi… „ascunsă”. În esenţă, un dragon este o creatură pe care nu ai văzut-o niciodată şi de care te cam temi… sau ar fi înţelept să te temi… La fel, în cazul manipulării, ar fi bine să te temi de efectele acesteia şi, implicit, să le conştientizezi şi să le eviţi.
Să analizăm dragonii în detaliu, să le dăm nume şi caracteristici, ca să îi putem anihila mai uşor:
Primul dragon: Rezistenţa
rezistentaLa începutul relaţiei, entuziasmul şi emoţia oferă suficientă energie pentru ca relaţia să meargă… de la sine.
După o vreme, începi să realizezi că există la partenerul tău şi lucruri care… nu îţi plac.
Dacă e vorba de partenerul de afaceri, poate că te deranjează faptul că este plin de idei, dar nu le duce la bun sfârşit. Sau, dimpotrivă, faptul că e prea pedant şi se pierde în detalii fără importanţă.
Dacă e vorba de partenerul de cuplu, poate că începi să observi anumite obiceiuri pe care nu le-ai conştientizat la început… Tu pui dopul la pasta de dinţi? Dar el (ea)?
La nivel mental, vei începe să opui rezistenţă acestor comportamente, chiar dacă nu spui (încă) nimic de ele. Dacă îţi cere să faci ceva, spui ”da” fără entuziasm şi, uneori, chiar eviţi să duci la bun sfârşit lucrurile la care te-ai angajat. E o rezistenţă pasivă. Comportamentele celuilalt, deşi nesemnificative din punctul lui de vedere, îţi manipulează reacţiile de fiecare dată când se produc. Vestea proastă este că acest dragon… naşte repede pui: rezistenţele se acumulează şi focul mocnit riscă să se transforme în vâlvătaie.
Dragonul Rezistenţă se anihilează, în primul rând, prin anticipare şi selecţie. Ştiu că poate sună cinic, dar selectarea partenerilor pe baza unor criterii clare este cea mai sigură cale spre succesul unei relaţii. Stabileşte-ţi criterii foarte clare în legătură cu parteneriatele pe care le faci. O întrebare care ţi-ar putea fi utilă aici este: Ce calităţi trebuie să aibă şi ce defecte trebuie să nu aibă persoana cu care relaţionez?
După ce ai intrat în relaţia de cuplu sau într-un parteneriat de afaceri, rezistenţele pot fi mai greu de anihilat şi ele se transformă, rapid, în resentimente… Adică, al doilea dragon.
Al doilea dragon: Resentimentul
resentimentResentimentul este o emoţie puternică de respingere la adresa comportamentului celuilalt, încă neverbalizată (nu spui nimic!). Ca aburul într-o oală sub presiune, frustrarea ta se acumulează continuu.
Într-o relaţie de cuplu, ar putea fi vorba de resentimente la adresa celuilalt de tipul:
”de ce trebuie să lase mereu farfuria pe masă după ce mănâncă…” sau ”de ce stă în baie atât de mult” sau ”de ce are ticurile astea verbale cumplite”, etc…
Frustrarea este întreţinută de confirmarea aşteptării că celălalt va face, DIN NOU, acelaşi lucru, deşi ar trebui să ştie de-acum că nu îţi place. (Apropo… i-ai spus?)
Al doilea dragon se anihilează vorbind deschis despre ceea ce te deranjează. Fă o ”verificare de rutină” şi decide care dintre lucrurile care te deranjează la celălalt riscă să se transforme, în viitor, într-un balaur (dragon) mai fioros decât resentimentul.
Apoi, solicită o discuţie pe această temă cu persoana în cauză şi explică-i deschis motivaţia ta.
Ai şanse mari să anihilezi ”dragonul Resentiment”, mai ales dacă alegi un moment prielnic în care amândoi să păstraţi o atitudine deschisă şi sinceră.
Manipularea pe care o exercită dragonul Resentiment este, de regulă, una inconştientă. Cel care are acele comportamente nedorite poate simţi că partenerul este nemulţumit, dar nu ştie, încă, de ce. Pe de altă parte, aceste comportamente continuă să declanşeze la partener reacţii interne din ce în ce mai neplăcute, ca şi când ai continua să porţi aceiaşi pantofi care ţi-au provocat băşici în călcâi.
Al treilea dragon:  Respingerea
Studio shot of a young couple fightingRespingerea este primul dragon care aruncă flăcări !
Adică, primul dragon care se manifestă zgomotos în exterior.
Dacă nu ai vorbit deschis despre rezistenţele şi resentimentele tale, ele se acumulează până când găsesc o cale de a ieşi la suprafaţă, de obicei zgomotos şi disproporţionat.
Într-un parteneriat de afaceri, cel care izbucneşte îi ia prin surprindere pe ceilalţi tocmai pentru că “nu a spus până acum nimic” despre nemulţumirile lui. Brusc, sub stăpânirea dragonului Respingere, devii furios şi intolerant la exterior, îţi dai demisia, rupi contractul de asociere, părăseşti afacerea sau îl dai în judecată pe celălalt.
În formele sale mai puţin dramatice, dragonul Respingere se manifestă prin vociferări zgomotoase în prezenţa sau absenţa destinatarului. Este vorba de criticismul distructiv. Simplu spus, îţi verşi amarul.
Anihilarea acestui dragon poate necesita ajutor din partea unor prieteni sau a unor specialişti. Practic, dezechilibrul emoţional care îl însoţeşte face dificilă găsirea de soluţii raţionale prin discuţii calme şi rezonabile.
Dragonul Respingere poate să însemne îndepărtarea totală sau doar parţială a celuilalt.
Dacă este doar parţială, când “flăcările” se mai domolesc, intervine o ”perioadă de acalmie” – cel mai parşiv dintre toţi dragonii manipulării inconştiente.
Al patrulea dragon:  Resemnarea
resemnareProbabil cel mai bun exemplu de resemnare este relaţia de cuplu în care partenerii sunt mai mult colegi de cameră decât prieteni… Pe uşa camerei lor ar putea fi pusă o etichetă cu textul “Singurătate în doi – natură moartă”.
În afaceri, se poate observa, de asemenea, influenţa acestui dragon atunci când fiecare dintre parteneri lucrează în “departamentul lui”, evitând, pe cât posibil, şedinţele sau întâlnirile de strategie, şi îşi urmăreşte propriile interese, independent de cele ale…colegului.
Cei din jur pot fi chiar păcăliţi de aparenta linişte care domneşte între cei implicaţi…. Dar este doar liniştea care prevesteşte furtuna…
În realitate, “partenerii” se manipulează reciproc pentru a petrece cât mai puţin timp împreună şi pentru a se focaliza pe activităţi individuale sau cu alte persoane care le aduc mai multe satisfacţii. Scuza “n-am timp” este un simptom evident în acest tip de manipulare.
De fapt, dragonul Resemnare pândeşte ocazii în care să “finalizeze” relaţia. Această finalizare nu înseamnă, neapărat, ruptură fizică. Este, mai curând, un simptom psihologic al ”eutanasierii relaţiei”, cu acordul părţilor şi cu păstrarea aparenţelor.
Ruptura va interveni, însă, cel mai probabil pentru că, în căutarea satisfacerii propriilor nevoi, fiecare dintre cei doi va începe să se mişte în sensul dorinţelor sale, de obicei contrare celor ale partenerului.
Anihilarea acestui dragon este Calea alegerii. Practic, când ai conştientizat că te afli în Resemnare, ia o decizie fermă în legătură cu viaţa ta: vrei să continui în relaţie sau în afara ei ?
În primul caz, decide ferm ce poţi să faci şi acţionează. În al doilea caz, acţionează, de asemenea. Resemnarea este, inevitabil, însoţită de apatie, o energie foarte grosieră şi aducătoare de insatisfacţii pe termen lung. Acţiunea, în schimb, este însoţită de energie şi motivaţie.
***
Dacă vrei să eviți acești dragoni, soluția este să începi cu tine ! Mai exact, să conștientizezi ce anume se întâmplă atunci când apare primul sau al doilea sau al treilea dragon. Dacă ajungi la al patrulea dragon, cele prezentate în continuare te pot ajuta numai dacă vrei foarte mult să salvezi relația.
Așadar, cu ce ar fi bine să începi ? Cu înțelegerea situației în care te afli!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...